3 stiluri de genți din piele pe care le vei adora – perfecte în orice sezon
Femeile adoră să se joace cu texturile, culorile și să își construiască atent ținutele. Pentru că simt că merită să iasă din anonimat. Poate că nu întorci privirea pe stradă după o femeie ce poartă o geantă neagră, însă în mod cert faci asta când acea geantă are un design deosebit.
Viața este prea scurtă și încărcată de lucruri încât să nu porți lucruri frumoase. Garderoba ta merită o completare perfectă cu prezența genților versatile. Și știm că, sezon după sezon, sunt căutate acele genți ce respectă criteriile setate în modă. Adică ce este în trend. Ce ai spune însă dacă ai reuși să găsești genți perfecte în orice sezon?
Schimbă geanta după atitudine, nu după sezon
Unul din așa zisele criterii importante este să îți alegi geanta în funcție de sezon și trendurile ce se impun la acel moment. Ce ai spune însă să alegi genți atemporale, pe care să le porți cu drag oricând? Atât timp cât te reprezintă întru totul și sunt fix stilul care te definește mai bine.
Iată 3 stiluri de genti din piele pentru dama ce le poți trece pe lista de must-have:
Geanta roșie, cu baretă din lanț
Sunt câteva articole vestimentare și accesorii care parcă nu au cum să îți lipsească. Așa cum este acea little black dress și o pereche de pantofi stiletto, așa este și cu o geantă roșie. Elegantă, rafinată, de bun gust, poate fi accesoriul suprem dintr-o ținută wow și super feminină. Nu este doar un mit faptul că nuanța roșie atrage privirile.
Așadar, imaginează-ți ce geantă vei achiziționa data viitoare: roșie, matlasată, cu bareta din lanț, de dimensiuni medii. Este geanta de umăr care îți va da ultima picătură de rafinament pentru o apariție memorabilă a ta.
Geanta ce pare împletită
Compăr-o cu ce dorești, fie cu o împletitură măruntă, fie cu zale împletite. Cert este că are un design inedit și duce ușor în zona vintage. Știi cum se spune, old is gold și o astfel de geantă te va face să arăți chic per total, indiferent de trenduri. Nu pare deloc geanta bunicii, ci doar are o inspirație a împletiturii vintage.
Modelul este destul de versatil, încât să îți permită să îl porți fie în combinație cu rochii sau cu jeans.
Geanta shopper
Dacă ar fi să facem un clasament al genților cele shopper nu ar lipsi niciodată. Este genul acela de geantă practică, mereu la îndemâna ta, în care poți pune mai tot ce e posibil să ai nevoie la tine într-o zi. Este acel accesoriu potrivit pentru femeile active, cele care nu știu sigur pe unde vor mai ajunge în decursul unei zile.
Ne recunoaștem cu toții în ritmul acesta alert. Uneori plecăm de acasă cu gândul că vom bifa doar orele petrecute la birou. Ajungem însă și la o sesiune de shopping, o tură la piață și poate pe seară, la o terasă. Geanta shopper nu te va dezamăgi vreodată. Iar dacă o alegi nu neapărat cu design simplu, îmbini perfect stilul practic cu cel chic.
Bonus tip
Știm că de genți mai greu ne săturăm. Sunt în fond acele accesorii fără de care nu plecăm de acasă. Fie că unele sunt mai încăpătoare și mai bine compartimentate ca altele, purtate pe braț, în mâna, pe umăr, acestea au un scop practic care le justifică prezența în viața noastră.
Bucură-te de diversitate și descoperă eleganța genților de mână. O astfel de geantă denotă că ai încredere în tine, că ești classy, dar ce-i drept cere și să fie purtată corect. Așa că fii pregătită să etalezi un astfel de accesoriu și dacă știi să îl pui în valoare, acesta va face la fel și pentru tine.
Încearcă geanta de mâna cu mâner pătrat, o apariție inedită. Spulberă tot ce știai despre gențile cu care te-ai obișnuit. Practic te scoate din zona de confort și te provoacă cu un stil altfel. Și iată deci secretul său pentru a se face remarcată.
Iubim gențile. Ele ne poartă uneori și visele, speranțele, ne sunt părtașe zi de zi la tot ce trăim. Oferă-le importanța cuvenită și te vor răsplăti cu multe priviri admirative. Tu ce alegi?